Boredom level: Poetry.

Bănuiesc că titlul postării spune tot...

Cu totii știm acea senzație

Când ceva nu merge bine,

Când cu adevărat problema nu-i la tine

Și dintr-o dată, primești “lovitura de grație”.

Atunci când te-aștepți mai puțin

“Te așteaptă cu brațele deschise orizontul prăbușirii”

Și pierzi treptat, neobservat, firul fericirii

Dându-ți seama că ai fost doar un cretin.

“Iartă-mă”, iți spun restul cu o mare ușurință

“Aruncă paharul pe jos, și priveste-i cioburile

Iar cand le vei vedea, sesizezi că la fel sunt și amintirile

Pierdute, dar înlocuite perfect de către suferință…”

Speri în continuare că lucrurile se vor schimba

Că poate doar azi ai avut o zi mai proastă

Cum s-a mai întâmplat, la jocul de canastă.

Speri în continuare, dar speri degeaba.

Paharul spart îți va reaminti mereu

Că cioburile nu se repară când le ceri iertare,

Că totul s-a pierdut, și soarele nu mai răsare în zare

Și pentru totdeauna a apus, în sufletul meu.

♥ ♥ ♥